cynicalobasan and her life in japan

deci am iesit zilele astea cu doi tipi.

unul din ei e student la mine la facultate, la masterat (i.e., cu vreo 4 ani mai mic). baiat destept si ambitios. doar ca putin plod, si foarte pushy. unde naiba s-o grabi, nu stiu, ca el de-abia si-a-nceput masteratul, si io mai am, slava domnului, de stat la doctorat.

pe celalalt l-am cunoscut intr-un bar acu’ vreo trei saptamani, cand am fost in tokyo. inginer pentru marina americana, nascut in senegal, crescut in franta, vine in japonia o data pe luna si sta cate 10-12 zile sa-i invete pe astia cum sa umble cu navele de razboi. ca si ex-barbatul visurilor mele, mai coptut, desi nu-si arata varsta. calm, ponderat, ii place sa danseze si ii ajung 5 ore de somn pe noapte.

cu ala micu’ as putea sa ma vad daca nu zilnic, atunci saptamanal, sa facem excursiuni locale et co, cu celalalt m-as vedea numai cand si cum- ca e vine el in japonia, dar nu chiar in osaka, si vine cu treaba, nu sa se intalneasca cu mine.

care-mi place mie? evident, al doilea. se prea poate ca-mi place finca nu se grabeste nicaieri, ca e cu creierul mai asezat, si ca hormonii-i zburda in cantitati si moduri rezonabile.

pe de alta parte, acuma io stau si ma intreb daca totusi  nu-s un pic dusa de-acasa. cumva tin io neaparat sa am relatii d-astea de la distanta. daca da, de ce? e mai romantios?  sau doar mai putin complicat? cateodata, crazy as it might sound, n-am timp sa ma-ntalnesc cu oameni. si unii dintre ei pur si simplu nu inteleg chestia asta si se supara ca-i evit. yes, maybe i’m a nerd. da’ ganditi-va si voi un pic cu creierul ala al vostru, e oare posibil ca tocmai, m-am cam plictisit de-atata invatat, si vreau naibii sa termin o data mai repede si sa scap? ma enerveaza tineretul asta care freaca menta pe banu’ guvernului japonez, pana mea, poate la 24-25 de ani li se pare ca-si mai permit.  i, on the other hand, want out! da’ nu pot sa las toate balta si sa-mi iau lumea in cap, asa ca incerc macar sa termin ce-am inceput in cel mai scurt timp posibil.

si d-aia sunt mereu busy. si d-aia am disponibilitati de indragosteala pentru un tip care-i mai mult plecat. bah, cred ca mi se pare si un pic romantic. plus ca, anyway, cred ca m-am si cam prea obisnuit cu genul asta de relatii sucite. does that make me crazy? hmda…

nu ma plang, doar observ. inainte imi venea sa ma arunc de la balcon, sa-mi bag capul in nisip, sa-mi smulg parul, si alte asemenea reactii extreme, daca ma faceam de ras in vreun fel sau altul, dar mai ales in chestii academice. mi-era groaza ca cineva trebuie sa-mi citeasca referatele si sa vada de ce ineptii sunt in stare. sau scrisorile. sau jurnalul intim. traiam cu frica de a “lose face” in fiecare zi.

de cand am venit in japonia, am invatat, incet dar sigur, sa ma doara incolo si-ncoace. a fost un proces complex. intai, inainte sa fac prezentari la seminarii, trebuia sa-mi verifice cineva japoneza, asa numitul native check (imi aduc aminte cateodata ca prima data cand a trebuit sa fac o astfel de prezentare, proful mi-a sugerat s-o scriu in engleza si s-o “vorbesc” in fata clasei in japoneza! pfuuuuuuu! ma ia rasul din multe puncte de vedere…de parca ei ar fi inteles ce scriam io! de parca io as fi fost in stare mai degraba sa vorbesc decat sa scriu in japoneza!!!) ma rog. dup-aia, cand ajungeam sa fac in cele din urma prezentarea, aveam nevoie de atata efort si concentrare numai ca sa nu uit citirile la kanji, incat n-aveam timp nici sa am emotii, nici sa ma gandesc ce chestii penibile zic. in urmatoarea faza, m-am invatat si sa scriu mai “fluent”, si sa citesc gandindu-ma la ce zic, nu ca robotelul. da’ fiecare prezentare se producea, in genere, dupa o noapte sau mai multe de nesomn, in consecinta tot nu eram foarte constienta de ce si cum ziceam.

una peste alta, in cele din urma m-am obisnuit sa nu ma mai simt cu motz. e drept ca mai am izbucniri, dar nu mai sunt neaparat mandra nici de faptul ca vorbesc, citesc si scriu in japoneza, sau ca sunt aici cu bursa. nu-s nici prima, nici singura, si n-a cazut inca nimeni pe spate, desi la inceput, sincer, ma asteptam.

mi-am luat-o,si mi-o mai iau inca, des si bine, in barba. scriu ceva, si proful citeste chestiunea respectiva de fata cu mine, cu voce tare. taie cu rosu in stanga si-n dreapta, se mai si hlizeste la o exprimare mai ciudata. fac prezentare in fata clasei si-mi este forfecata in tot felul de feluri, care mai de care mai pungente si astringente. but fuck, who cares. ce mandrie, ce rusine… atata ma duce capul! nesansa! si gata, bine ca am scapat!

bah, nu-i de bine. mi s-o fi urat de atata “studiu”? sau e o etapa? nu-s insensibila chiar tot timpul, though… unii ar zice ca tocmai dimpotriva, am un orgoohoholiuuuu, mama-mama, in crestere pe zi ce trece. hm, really? poate am papataci doar azi, si-mi trece bazdacul dupa urmatoarea prezentare. sau poate nu, dar lehamitea si lenea si sictirul n-au omorat pe nimeni. asa ca…

se intampla prea multe in ziua de azi. si eu n-am timp. un roman a luat palm d’or, o japoneza a luat grand prix. stiu, old news… vreau si io sa vad filmele alea! ministrul japonez al agriculturii s-a sinucis. la ei lumea isi da des demisia facandu-si mea culpa cu plecaciuni adanci si uneori lacrimi in ochi, dar sinucideri la nivelul asta cica n-au mai fost de vreo 50 de ani. hm.
citesc bloguri ale unor oameni din tara, pe multi dintre ei nu ii cunosc (dar as fi putut, sunt prieteni ai unor prieteni). vara vine mai devreme in romania, asta e concluzia mea in momentul de fata. blogurile respective sunt pline de poze cu mare si plaja, cu exclamatii despre mare si plaja. aici ne pregatim abia de sezonul ploios- abia dupa o luna de vreme umeda si insuportabila, o luna luuuuuunga si chinuita in care n-o sa stim daca apa de pe piele e transpiratie sau ploaie….-a, si abia cand o sa inceapa vacanta, adica in august (!!!), eh, abia atunci o sa ne gandim la vara si in japonia. la vara, dar nu neaparat la mare. mersul la mare la ei nu-i fenomen social, transhumanta,  ca la noi…poate finca ei oricum au mare peste tot, si nu-i cine stie ce realizare sa ajungi acolo. anyway, voi vreti deja la mare, vorbiti de plaja si faceti poze cu fete dragutze si aproape goale pe sezlonguri, eu ma pregatesc sa indur depresia anuala, cauzata de ploile asa de marunte de zici ca le imprastie Cineva cu pulverizatorul,  cu aer asa de dens ca parca respiri sub apa, cu haine rancede, etc, etc. parfum!