a venit toamna

っていうか, se cam si trece de-acuma… zilele sunt scurte, si, poate tocmai d-aia, lumina e densa, frunzele sunt rosii si galbene si portocalii… in magazine si pe strazi a dat deja iama, evident, spiritul craciunului japonez care ma enerveaza asa de tare: mos craciuni rosii si zambareti, decoratiuni sclipicioase, jingle bells fara nici un sens- ca de obicei, ma iau dracii si vreau sa le spun ca e prea devreme, muuuuult prea devreme, si de altfel, probabil nici mai incolo io n-o sa am timp de craciun, nici anul asta. anul trecut pe vremea asta scriam la lucrarea de masterat, acuma am de buchisit la o prezentare pe 28, si de incropit un articol pentru o revista… bah, de fapt nu despre asta voiam sa scriu.

ieri vorbeam pe mess cu i. si mi-a trimis un link cu bitza feturing parazitii, ala cu “vorbeste vinul”, the ultimate hip-hop love song. care mi-a adus aminte de facultate si m-a bagat in galeata cu melancolie, asa, cum sa zic… tineam minte ca astia de la parazitii erau niste mistocari si aveau versuri pline de porcarele fruste pe care nu le auzeai in alta parte, da’ noua ne placeau si ne distrau, si le invatasem pe dinafara: “mami, eu ma duc la mare sa sug p…./vai, mama, ai grija, ca acolo sunt multi golani. vrei sa vin cu tine?” sau “viata e plina de rahat/ iar tu esti plin de viata” , si asa mai departe. cum am avut io odata un prieten care vorbea numai in citate din “matrix”, sau unul care vorbea in citate din reclame, mie mi se intampla sa vorbesc in citate din parazitii. sincer, ma mai apuca si acuma. erau misto. erau putin vulgari, dar aveau versuri inteligente, foloseau, pe langa cuvinte referitoare la organele reproductive si la reproducere in general, si o gramada de cuvinte destepte, d-alea cu multe silabe, in contextul adecvat. erau suparati, porniti impotriva sistemului, violenti, tineri si nelinistiti, rebels without a cause, ce sa mai. sau asa mi se pareau mie atunci. erau ceva ce eu nu puteam sa fiu. droguri, sex, chestii. baieti de baieti. versus fata cuminte si studioasa mereu cu nasu’ in vreo carte de, say, literatura engleza veche. 

am reascultat acuma niste melodii mai vechi de-ale lor, si vreo cateva noi, sau ma rog, scoase anul trecut, si m-am deprimat total. nu mai sunt funny. nu mai sunt ceea ce n-aveam io curajul sa fiu. sunt o chestie cu care ma identific prea mult, ca atitudine. bitter&old.

 

mmm…tsukareta…

ma gandeam ca o sa scriu mai des la blogul asta nou. dar, aikawarazu, mi-e lene. si nu mai vorbesc ca lumea nici o limba, straina sau materna. ham hobosit. patru ani in universitatea bucuresti am scris tot felul de lucrarici si referate d-alea impresioniste, care sunau bine. dup-aia m-am straduit trei ani de zile la nara sa ma-nvat cu stilul arid si documentat al “kenkyu”-ului. acuma vin aici la osaka, si astia fac tot un fel de critica impresionista, dar numai ca e mai stricta in exprimare. ne dam cu parerea despre ce gandeste personajul, in cele mai variate feluri. da’ pana la urma, nu e decat parerea noastra, ca pe personaj nu-l poate intreba nimeni. si autorul e mort, oricum, pe bune sau numai dupa parerea lui barthes. ne doare in fund de fundalul social (sic!) al romanului respectiv, si, mai ales, de orice soi de teorie literara- ca toate e occidentale, iar noi facem literatura japoneza, ce pana mea! si dupa ce desfacem firul in patruzecisipatru fara sa iesim un milimetru din opera, facem un tur de forta prin toata literatura japoneza, sa vedem daca au mai folosit si altii aceleasi imagini sau cuvinte, si cum, si unde…pe si evident ajungem la concluzia ca totul seamana, si ca autorii s-au intre-influentat. hai sa mori tu! pe bune? neah, nu vorbesc de influente d-alea retroactive a la bloom, ci d-alea simple: gigi a scris inaintea lui vasile. vasile l-a citit pe gigi si dup-aia a scris si el ceva, care in unele locuri parca seamana cu opera lu’ gigi. deci gigi l-a influentat pe vasile. pai, si cu asta ce-am demonstrat? sau, si mai rau: e drept ca gigi a scris inaintea lui vasile, dar nu avem nici o dovada ca vasile l-a citit pe gigi. dar, intr-un loc, gigi zice “te voi urma in moarte”, si, surprise, intr-un alt loc, vasile zice “daca tu mori, voi veni si eu cu tine”. concluzia? ete na! pai, gigi si vasile seamana! s-au influentat unu’ pe altu’!!! si? sa recapitulez: gigi si vasile scriu amandoi in aceeasi limba, si cam in aceeasi perioada. intamplator, scriu despre un subiect, nu, destul de comun: moarte/sinucidere, bla-bla. pai in cate feluri ar putea exprima asta? well, multe, dar simpla coincidenta ca au ales o exprimare asemanatoare nu ne zice, totusi mare lucru despre mai nimic! mmmmmm….ma plictisesc la noua mea facultate. si ma-nervez. si mi se pare ca nu mergem nicaieri, si ca nu aflam nimic interesant, ca n-avem deschidere spre nimic care-ar putea sa dea un sens la toate demersurile noastre pompoase de “interpretat opera literara”. buuuuuuu….am nemultumiri…si-o lehamite mare vizavi de o prezentare pe care ar trebui s-o scriu pentru saptamana viitoare, finca mi-am facut numarul meu constructionisto-deconstructionist data trecuta si lumea nici n-a stiut ce sa ma intrebe, si proful a zis ca asta se putea face pe orice roman (drept, dar nu cu aceleasi rezultate!), si ca ar fi trebuit sa ma preocup mai mult de “teme” si “motive” (alea recurente si prin alte schite si nuvele, sa poata el dup-aia sa ne dea pe toti pe spate cu eruditia lui, si legaturile, si influentele pe care le descopera intre 200 de chestii diferite). bleah! pai stiam ca nihil nove sub sole, si stiam si ca literatura, de oriunde si oricand ar fi ea e un continuum (care, intre noi fie vorba, poate fi citit si interpretat as such si dinspre trecut spre prezent, dar si invers- dar asta e o teorie care nu ne place la handai, prea noua si prea postmoderna!)…a, si ce ma mai tem eu este ca, de fapt, aci la noua mea facultate, continuumul asta nu e de peste tot- literatura ne-japoneza nu poate fi invocata ca sa-ti demonstrezi un punct de vedere, ntz, ntz, ntz! (ma rog, teoria asta n-am verificat-o, dar ma intreb daca am tupeu s-o fac… ca tare semana o chestie din shiga naoya cu una din orhan pamuk, dar cred ca mai bine stau cuminte in banca mea, astia e incuiati bine, frate!) bleah, again. ma duc sa citesc. inca nu m-a hotarat daca pentru prezentarea mea, sau continuarea de la “my name is red” (is la jumate- si e genul ala de carte care as vrea sa nu se termine…asa ca mai bine as citi ceva despre tampitii mei?)