i hate my fear of flying

gata si vacanta asta in romania et co. maine zbor inapoi spre japonia. ma enerveaza creierul meu, care-mi tine corpul intr-o stare de trepidatie continua, cu fluturi d-aia rai in stomac, cateva zile inainte sa plec. plus ca acuma au marit si astia, temporar, numarul de zboruri de pe otopeni, si alitalia are probleme financiare si staff nemultumit. si mi-e friiiiiiiiicaaaaaaaaa de cele enspe ore in care nu mai sunt nicaieri. as vrea sa fiu dintre cei care se duc cu avionul la shopping, fara nici un stres, nu dintre cei care cred ca fiecare decolare e ca o moarte temporara, si fiecare aterizare ca o reinviere.

of. sper sa fie bine, sa ajung cu bine, sa ma vad cu matthew sambata dupa-amiaza (pentru rares: matthew e domnul britanic cu o viata relativ imbarligata, de care m-am indragostit eu inexplicabil si iremediabil, si viceversa, acu’ vreo 2 luni. mai multe amanunte, mai incolo, cand, hopefully, voi ajunge intreaga, nevatamata si fara incidente in japonia)

a, si mai urasc si felul in care devin idiot de superstitioasa. dar asta v-am mai spus.

doamne ajuta sa ne auzim cu bine din osaka.

 

visez colorat

… dar nu la modul placut, though. dupa ce am visat ca vedeam la tv ca murisera ai mei intr-un accident aviatic, si ca bunica-mea (care are 80 de ani) voia sa divorteze de bunica-miu (care-i mort de 15 ani)… acuma am visat si ca visam (!!) ca bunica-mea murise, dar visul era asa de real ca-i spuneam si lu’ mama, si dupa ce boceam amandoua pe saturate, ii spuneam ca de fapt fusese vis si s-ar putea sa nu fie adevarat… si in aceeasi noapte am mai visat si ceva SF, cum ca exista entitatea asta transparenta, cu consistenta de cauciuc asa, mai moale, ca un tub de grosimea unei pulpe de om, care ma urmarea pe mine sa ma omoare (?). si ca sa ma omoare mi se punea de-a curmezisul in gura, sufocandu-ma si ingretosandu-ma in acelasi timp. minunat, nu?

alte vise idioate sunt cele in care fax sex cu r., desi nici nu-mi doresc, si nici nu ma mai gandesc la el mai des de 2 ori pe an in ultima vreme.

a, dar pentru prima oara in viata am visat si ca zbor. asta e o realizare! cica unii viseaza foarte des ca zboara, dar io de obicei visez numa’ ca pic. acuma descoperisem un fel de bat/ matura, si daca te urcai pe ea asa, gen vrajitoare, puteai sa zbori. era foarte usor de manevrat, daca ridicai partea din fata in sus te inaltai, daca o inclinai la dreapta faceai curba, etc. nu zburam foarte sus, ca n-aveam tupeu, numai asa, desupra copacilor, dar era super! singura problema era ca trebuia sa crezi ca e posibil. si la un moment dat imi dadeam seama ca ce naiba, nu-s in harry potter, nu se poate sa zbor pe-o matura- si gata, se termina cu zburatul

altfel, am aceleasi probleme ca si pana acum, imi ies in cale numai barbati cu care n-am ce face, the one continua sa se ascunda pe undeva de nu dau nici in ruptul capului de el… in timp ce mie imi ies riduri din ce in ce mai multe (unele marunte chiar si pe piept si pe picioare!!! da, alea de pe picioare cred ca sunt greu de imaginat, dar o sa vi le arat cand ne-om vedea…), ma dor diverse incheieturi pe care inainte nici nu stiam ca le am, si, all in all, asa cum ii ziceam lu’ mama cand eram ploada ca de ce sa fac patul dimineata daca tot o sa-l desfac din nou seara cand ma culc in el, acuma imi zic mie din ce in ce mai des ca de ce ne-om mai fi nascand daca tot murim ) adicatelea, am probleme d-astea filosofice de doi bani si de clasa a 11-a de liceu, despre scopul vietii… probabil din lipsa de alte ocupatii, probabil finca n-am mai fost head over heels de aproape 10 ani, well, explicatii se pot gasi cu tona, dar the bottom line tot este ca, vorba aia, toti ne ducem )

fac ce fac si ma intorc la castravete. i suck. ma duc sa-mi scot hainele de vara de la naftalina, mai bine

p.s. am aflat o chestie, care m-a socat si m-a amuzat, desi nu-i de fapt nici socanta si nici amuzanta, neaparat. lumea de la mine din “clasa” (ma rog, persoanele cu care n-am io prea mult de-a face) se intreaba daca nu cumva sunt lesbi!!! ma intreb daca chiar oi fi aratand/ m-oi fi comportand ca si cum as fi… si daca chiar sunt, da’ i’m in denial?? bah. dupa cum spuneam, mai bine ma duc sa-mi scot hainele de la naftalina…

 

obsession

am vazut prima data “in the mood for love” in anul patru de facultate, la institutul francez, cu un tip de care incercam sa nu ma atasez prea mult. cand l-am vazut, m-am gandit la r., care, fizic, era departe de mine, si continua sa se departeze, incet dar sigur, si pe celelalte planuri, cele care contau. desi atunci nici unul dintre noi cred ca nu era pregatit sa recunoasca asta inca.

ma tem ca nu ma pricep sa vorbesc despre filme- mai ales despre cele care imi plac, mai ales despre asta. coloana sonora, rochiile ei, parul lui pomadat, tacerile. lentoarea, langoarea, drama aia retinuta, care te face sa clocotesti pe dinauntru, sa ai chef sa iesi pe strada si sa te indragostesti de primul om care-ti iese in cale.

dar mai ales coloana sonora, partea asta cu viorile, care habar n-am ce/de unde este, sau cine a compus-o, dar ma obsedeaza, si de fiecare data cand imi aduc aminte de film, trebuie s-o gasesc si s-o ascult de cel putin zece ori… sau pana uit de ea si ma iau cu viata.

trebuia s-o am, partial, asa cum se gaseste ea pe youtube, si pe blogul meu. there!